Binecuvântare pentru ieșeni: Biserica „Sfântul Apostol Toma” a fost sfințită

Viața parohiei Octombrie 13, 2019

Sute de credincioși s-au adunat în ajun de sărbătoare, 13 octombrie 2019, la Parohia „Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun, participând la slujba de sfințire a bisericii parohiale. Impresionantul sfânt locaș a fost târnosit de cinci ierarhi, dimpreună cu un sobor format din aproximativ 50 de preoți și diaconi. Cu acest prilej, cei prezenți s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată pe un podium special amenajat și au așteptat la rând pentru a se închina în Sfântul Altar.

În ajunul hramului Sfintei Parascheva, ieșenii, dar și pelerinii veniți din diferitele colțuri ale țării au participat la slujba de sfințire a Bisericii „Sfântul Apostol Toma” din municipiul Iași. Acest eveniment, unic pentru comunitatea din cartierul Alexandru cel Bun, reprezintă încununarea tuturor eforturilor depuse de credincioșii parohiei pentru ridicarea acestui sfânt locaș, spre slava lui Dumnezeu și spre cinstirea Sfântului Toma.

Sfintele slujbe oficiate în ajun de sărbătoare au fost săvârșite de cinci arhierei: Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos și insulele Diapontice, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului. Alături de ierarhi a mai slujit un impresionant sobor de preoți și diaconi.

După ce zidurile exterioare au fost binecuvântate cu Sfântul Mir și apă sfințită, clericii au târnosit și pecetluit Sfânta Masă, iar înainte de oficierea Sfintei Liturghii, PS Galaction le-a citit celor de față rugăciunea cea mare de dezlegare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de elevii Corului „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de diac. Mihail Ursache,

După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Nectarie a rostit un cuvânt de învățătură: „Duminica de astăzi este închinată Sfinților Părinți care au participat la Sinodul al VII-lea Ecumenic și, totodată, este închinată parabolei semănătorului. Părinții Bisericii din veacurile trecute care au participat la sinoadele ecumenice nu sunt altceva decât semănătorii care așază cuvântul lui Dumnezeu în inimile credincioșilor”.

La momentul rânduit din Sfânta Liturghie, părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, a dat citire hrisovului de sfințire a sfântului locaș, iar părintele Toma Gradinaciuc, protoiereu de Iași I și parohul comunității „Sfântul Toma”, a adresat un cuvânt de mulțumire: „Solidaritatea, buna înțelegere și întrajutorarea au înconjurat ca o fortăreață biserica noastră. Acest sfânt locaș a fost construit nu doar cu bucurie, ci și cu nădejdea celui care vede în viitor prin credință. Slujbele săvârșite în paraclisul confecționat din metalul rece și gri, pe care îl puteau observa toți cei care treceau pe aici, au încălzit inimile celor care au simțit că biserica se zidește mai întâi în inimile lor. Cuvintele «Domnul meu și Dumnezeul meu», rostite de Apostolul Toma, au întărit în credință pe credincioșii acestei parohii”.

„Î​ntâlnindu-l foarte des pe părintele Toma Gradinaciuc, puțin câte puțin, părintele mi-a relatat despre ridicarea locașului, despre înfrumusețarea lui și despre toate cele legate de zidirea bisericii de aici. […] Socot că toți cei de față și mulți alții ne bucurăm cu inimă mare pentru că această parte a orașului s-a împodobit cu această biserică, spre revărsarea binecuvântării Cerului, care până acum 20-30 de ani era lipsită de prezența Sfintei Liturghii, a Bisericii și a toate cele care sunt legate de normalitatea unei cetăți”, a afirmat IPS Mitropolit Teofan.

Pentru meritele deosebite pe care părintele protopop Toma Gradinaciuc le-a dobândit în decursul activității sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat cea mai înaltă distincție a Bisericii noastre – „Crucea Patriarhală” pentru clerici. De asemenea, părintele profesor Alexandru Cristian Barnea și părintele profesor Constantin Simiraș au primit Distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Ca semn de înaltă prețuire, Părintele Mitropolit Teofan i-a acordat primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, „Crucea Moldavă”. Alături de edilul orașului, au mai fost răsplătiți cu această distincție prof. Radu Lăpușneanu și Marius Șandru. Totodată, binefăcătorii parohiei au primit distincții de vrednicie.