Părintele Dumitru Merticariu a trecut la cele veșnice în această dimineață

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 7, 2021

În decursul celor aproape trei decenii în care a slujit la biserica ieșeană, părintele Dumitru Merticariu s-a remarcat printr-o bogată activitate pastoral-misionară, administrativ-bisericescă, didactic-educativă şi social-filantropică. A avut o contribuție esențială în implemenatrea proiectului de restaurare a bisericii, derulat cu fonduri europene în anii 2011-2012, lucrări în urma cărora locașul a fost sfințit. Totodată, s-a îngrijit și de refacerea picturii interioare a bisericii, lucrare încununată cu slujba de sfințire oficiată în anul 2017. În același an, pentru întreaga activitate derulată în slujba Bisericii, părintele Dumitru Merticariu a primit „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie acordată de Patriarhia Română, conferită de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române .

A primit de asemenea mai multe distincții, de-a lungul timpului, din partea Armatei Române și a unor autorități din Basarabia. Părintele Dumitru Merticariu a fost un patriot care a promovat în permanență, mai ales în rândul tinerilor, dragostea de neam și atașamentul de valorile strămoșești. A fost implicat  în susținerea cauzei naționale românești în Basarabia, Bucovina de Nord și Bugeac, prin ocrotirea celor aflați în nevoie.

Sicriul cu trupul părintelui Dumitru Merticariu a fost depus astăzi la Biserica Banu, unde fiecare ieşean va putea veni să-i aducă un ultim omagiu până sâmbătă la ora 13:00, când va avea loc slujba de înmormântare. (Lucian Ducan)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri